Și plouă trist în noaptea-mi solitară,
sunt singurul soldat ucis de ploi,
și viața-i chin când soarta ți-e barbară
și drumu-i lung de ieri și pân la noi
Ai vrea să mori pe la un timp devreme
când luna încearcă să subjuge norii,
și sufletu-ți pustiu de dor se teme
și-ai vrea să pleci spre stele cu cocorii
Cad frunze-n ochiul necuminte
și-acoperă culorile târzii,
ești negru tot, în cântec și-n veșminte,
nici cine ești aproape nu mai știi
Te-amesteci cu cenușa dimineții
și simți durerea ramurii în geam,
și peste tot se-ntinde pustietatea vieții,
aș vrea să plâng, iubito, dar lacrimi nu mai am
9 noiembrie 1989/10 ianuarie 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu