ECOU ȘI UMBRĂ

 

S-aprindem lumina
ieșirilor din mare,
nu-mi mai ești străina,
ești raza de soare

Din nou începuturi 
și zâmbete calde,
se-aprind stinse ruguri
și sufletu-mi arde


Se spune că este
iubirea cea mare,
întâia poveste
ce-n suflet apare


Trăim doar din visuri
croite din stele,
din rare înscrisuri
pe urmele mele

Sunt noaptea cu lună
ce-n inimă-ți cântă, 
ești ziua cea bună
din inima-mi frântă

Sedusă de dorul
încuiat într-o harfă,
pe frunte-mi ești norul,
purtând o eșarfă

Ești floare și zâmbet,
lumină și cer,
ești vers și ești cântec,
supremul mister

Mi-s ochii petale
de albe zorele
când mâinile tale
sunt mâinile mele

Sunt omul de rouă
desculț și orfan,
o parte din două
dintr-un vis diafan

Deschid trandafirii
cu cheia de aur,
ești chipul iubirii,
sunt meșterul faur

În patima noastră
ne întoarcem din nou,
tu, floarea albastră,
eu, umbra-ecou...

23 august 1990/18 ianuarie 2020