Am să vă lipesc, cu scuipat, peste suflet, afișe

Trec prin oraș ca un cal de povară,
duc în suflet deșertul de asfalt,
mă opresc nebunii și mă-ntreabă
care sunt eu și care-i celălalt...

Nu comentez, i-ar speria răspunsul,
și i-ar izbi de blocurile gri,
acolo începe deșertul
prin care trec morgane cenușii

Unul îmi calcă pe urme
și strigă după mine insistent: 
”- Spune-ne, domnule Sfinteș,
cât mai stăm îngropați în ciment?”

Îl privesc din treacăt, ca pe-o fantomă
disperată, cu irizări crucișe;
e nebunul cu lista din Simileasca
care-mi lipea, cu scuipat, peste suflet, afișe

Mi-amintesc că vroia să-i scap,
de la pușcărie, băiatul brunet,
furase, nu dăduse în cap!
”Puteți să vă uitați, domnule președinte, pe Internet!”

”E în Germania, la-nchisoare...
Uite, am aici documente, o droaie,
vă rog să-i scrieți dumneavoastră o scrisoare
Angelei Merkel, poate se-nmoaie...”

Îl privesc cum și-agață-n cuier,
lumea lui defectă, speranțele;
”Domnule Nebun, îi răspund efemer,
astăzi mi-am risipit toate gloanțele...

Dar mâine mă găsiți la ora fixată, 
pe strada cu pușcării nemțești, 
o să le dau foc la toate deodată
și-o să construim pușcării românești!”

Se luminează chipul de-asfalt
peste care trec umbrele mele, piezișe:
”Mâine veți fi din nou celălalt,
și-am să vă lipesc cu scuipat, peste suflet, afișe...”


16 august 2018