Poveste de iubire

Eram, iubita mea, așa de tânăr,
eram un fluture strivit de-o floare,
fără motiv îmi cânta inima
în serile de toamnă-înrobitoare

Prin munți nu căzuseră brume,
doar frunzele, felinare surprinse,
foșneau sub pașii de hume
ce-aprindeau toate stelele ninse

Pe acolo aripile unui înger
ardeau pe rugul trupului de fată,
ne-a înlănțuit iubirea
peste care trecea o lună drogată

Eram două păreri, două petale,
ne respiram uimirea, himerele, 
ne-am deslușit în seri mortale
aprofundând misterele

În iarna cu zăpezi alpine
ne-am fost magie și ne-am fost tăceri,
ningea în suflet cu lumină,
cu inocență și cu mângâieri

Prin sânge săniile trase
de îngeri deghizați în vizitii,
opreau vremelnic la intrări de case
să ne putem și noi definitiv iubi

Și primăvara a venit pe fugă, 
cu toporași ce-n suflet ard,
dar dintr-odată au intrat în scenă
actori meschini de bulevard 

Și-ai vrut să joci un dublu-rol,
deși în filmul meu erai prințesă,
de-a trebuit să-mi strâng, chiar din prolog,
toți îngerii înlăcrimați, în lesă 

În locul meu, în nopțile sublime,
ai acceptat, în roluri secundare,
actorii cu prestații de duzină,
iar eu m-am rătăcit pe mare 

Și nu-ți dădusem niciun semn de spaimă,
n-aveai motive sufletul să-mi smulgi,
n-am înțeles ce s-a-ntâmplat în taină
ce te-a-ndemnat din cosmos să m-alungi

Ne-am mai văzut într-o perfidă seară,
septembrie ieșise din cavou,
te-am întrebat de pietrele de moară,
ce măcinau în mine un ecou

Și mi-ai răspuns că da, te vizitează demoni,
n-ai mai adăugat nimic în plus,
mi-au străbătut ființa alte săbii
și nu am mai avut nimic de spus

Și-ai fost și tu destul de tristă,
dar n-ai făcut nimic ca să îndrepți
greșelile de tânără artistă,
doar te-ai închis o vreme-ntre pereți

Te-am căutat prin mine ani de zile,
din când în când îmi apăreai în vise,
acolo ne-împăcam, iubito,
și-îndeplineam dorințele promise

În rest, aflasem că ești bine,
că te curtează veșnic cineva,
că-i imposibil să mă-ntorc la tine,
că nu mai ești demult regina mea

Și nu ne-am mai văzut deloc o vreme, 
mileniul s-a sfârșit în chinuri lungi,
au dispărut actorii de pe scenă,
iar sentimentele s-au ambalat în pungi

Dar în străfunduri, printre zile grele,
stăteau strivite vechi neîmpliniri,
amestecate-n dezertări rebele,
tot retrăindu-și primele iubiri

Dar nu așa se pot sfârși legende,
iubirile adevărate n-or să moară,
căci Dumnezeu a coborât, pesemne,
și-a mers desculț pe vechiul drum de țară

Nimic nu e întâmplător sub soare, 
nicio chemare nu e inutilă,
te-aștept pierdut în viața viitoare
cu-o floare albă de zambilă

De n-ai să vii, am să-nțeleg,
că nu mai vrei să pleci și-a doua oară
din toate visurile noastre
ce-au refuzat, de dragul tău, să moară....


18 august 2018