N-am să răspund acestui fals adio

Acestui elegant adio
n-am argumente să-i răspund,
și poate niciodată nu vom ști-o
ce ne-a ucis așa curând

De bună seamă vor mai fi înfrângeri,
realitatea nu e vis,
ne vor muri pe umăr câțiva îngeri, 
așa cum ne-a fost nouă scris

Nu voi răspunde altor provocări
ce locuiesc la mine-n carte,
și de atâtea-îndepărtări
și sufletul îmi e pe moarte

Povestea nu va coincide
cu nicio altă destrămare,
și-acestor dezertări hibride
le dau la despărțire-o floare

E floarea timpului subțire
ce am cules-o de sub talpa ta,
când tu mi-ai rupt cămășile de mire
cu ochii tăi de rândunea

Și-un munte de tăceri îți dăruiesc,
să-l urci în fiecare zi, 
ca la sfârșitul lumii te iubesc,
pe toate mările pustii,

pe care uneori am mers
adulmecați de fiarele din basme,
planeta se-nvârtea invers
de câte ori îmi răsăreai din palme

Nu sunt motive de tăcere,
a mai trecut un secol clandestin,
și avem dreptul la durere,
și ai tot dreptul la senin

E bine de știut că-ntâi
pe răni secunda a pus sare,
Gologota mea spre tine-o sui
și-mi car și sufletu-n spinare

Nu sunt motive de-abandon,
dar nici nu-s treceri peste linii,
și n-are rost înc-un dicton
pe care nu-l ascultă nimeni 

Nu pot să fiu altfel de cum
am fost pe aici de când mă știu,
străbat perdelele de fum
și-n mine arde focul viu

Cu toate aceste scuze indecente,
zăpada dinspre tine voi primi-o,
și, ca în viețile recente,
n-am să răspund acestui fals adio


7 august 2018