Pe când umbra era doar un ecou
și te iubeam ca un blestem târziu,
lumina îmi ardea plângând în vene,
păsările sângerânde zburau străveziu
Ca o frunză amară de nuc
respirând singurătatea primelor ninsori,
rătăceam năuc la margine de tine,
ascultând netălmăcitele-ți chemări
Umbrele norilor-răzvrătite întâmplări
alunecând prelung din ochii viorii,
adormeau alintate de privirile mării
căutând pașii curcubeului, sângerii
Pe când umbra era doar un ecou
și te iubeam ca un blestem târziu,
lumina îmi ardea plângând în vene,
păsările sângerânde zburau străveziu...
4 iunie 1991
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu