Am fost pasărea ce se zbătea la tine în piept,
ce-ți strivea cu aripile sternul,
numai așa ai putut străbate,
fără mine, infernul
Am fost lumina ce ți-a crescut înlăuntru,
înfășurând nopțile în raze subțiri,
pe care ai reușit să te cațări, să intri,
înapoi în uimiri
Am fost ninsoarea ce a căzut în urma ta
acoperind pașii pierduți,
drumul spre tine însăți
niciodată să-l uiți
Am fost gândul strivit între pietre de moară,
poemul ce de atâtea ori pentru tine îl cânt,
ca să nu mai doară
nimic din ce ți-am fost și ce-ți sunt
30 august 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu