Nici azi, nici mâine, niciodată

Nici azi, nici mâine, niciodată,
nu vreau să plângi fără motiv
iubita mea predestinată,
uitată-ntr-un tablou votiv

Nu vreau să rătăcești aievea
pe nicio stradă nenăscută,
și așa viața ne întinde 
pahare înalte de cucută

Te-aș ruga să surâzi enigmatic
din vechile noastre povești,
pe unde trec melancolici cocorii,
iar tu așa de frumoasă îmi ești

Și vreau să-ți fiu ecoul când râzi
de toate întâmplările banale, 
să te bucuri până la capăt,
de-înmiresmările orei carnale

Și ori de câte ori te doare viața,
și vii din avatar, și-n tine pleci,
îmi întind trupul peste apa sărată,
să-ți fiu podul pe care treci

Că tu ești întâia lumină sublimă  
din vremuri de altminteri rebele, 
și-ar fi păcat să te îneci
în tristețile mele


Și nici vreo amintire răzvrătită
pe care-n suflet o transportă fluturi, 
nu vreau s-o-nlăcrimezi, iubito,
vreau doar să râzi și să te bucuri

Himerele ce vin și-asediază vise, 
și care latră toate deodată,
nu vreau să te arunce în abise,
nici azi, nici mâine, niciodată


2 august 2018