Parcă-n toate viețile te iubisem

Pasiuni devastatoare, îngeri sedați
cu iubire, cu plecări fără motiv,
ploua cu tine prin munții Carpați,
ploua cu același laitmotiv

Iar privirile de noroi dezarmate
se înălțau prin țesuturi, spre stele,
și-au devenit acea parte
ce curge prin mine din ele 

Desfrunziri, așteptări sugrumate,
căderi în prăpăstii adânci,
dealeri de sentimente trucate,
ne pândeau de atunci

Și-n nopțile magice din iarna sublimă, 
în trupuri arcuite, de vioară,
ne pierdeam în iubirea divină
așteptând nevăzutul să doară

Atât de înalți devenisem
că nu mai era vreun cer necunoscut,
parcă-n toate viețile te iubisem,
dar niciodată mai mult

Și totuși, o întâmplare ciudată
ne-a trimis în exil îngerii sedați,
c-a nins cu mine existența toată
peste tine, prin munții Carpați

Troienele s-au adunat în blocuri, 
de n-au putut privirile să vadă,
și-au mai rămas în suflet două locuri
pe care îngheață oameni de zăpadă


4 august 2018