Câteodată mi-e atât de milă de mine!
dorul acesta nesfârșit ce se topește în poeme dulci-amare
nu va ajunge niciodată la tine,
se va îneca în fiecare piatră din mare
Și totuși, poemul de dragoste, de înălțare, de infinită durere,
n-aș vrea să-l termin până când
nu vor cădea toate cuvintele
printre care, căutându-te, mă ascund
Poate-am să te găsesc prin nisipul clepsidrei
și-am să simt cum pică din carnea mea iluzii promise,
cum te strecori printre șoapte
rostite neîntrerupt de buzele-nchise
Și atunci țărmul sărat, curățat de meduze și alge,
va striga sfâșiat după ajutor
până când întunericul se va sparge
în cioburi de lumină și adevăr
30 august 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu