Tremură copacii singuri,
de atâta depărtare îngeri pier,
de câte ori e toamnă redevin nesigur
și-n fiecare frunză lăcrimândă sper
că se deschide drumul reînvierii,
la care ori de câte ori te-nchini
întinde mesele tăcerii
pe câmpul vieții invadat de spini
Și or să fie nopțile mai scurte
decât au fost când eram tineri,
și-ți trimiteam pe ultrascurte
mesaje-n fiecare zi de vineri;
să ne vedem în ziua următoare
la balul sufletelor vii,
căzute dintr-o viață viitoare
în care n-ai crezut, dar astăzi știi
că e aici, strivită în retină,
pe unde au trecut în tropot cai,
și unde se aprinde o lumină
ce descifrează calea către Rai
Și totuși tremură copacii, doamnă,
de câte ori se uită-n ochii mei,
din care cad culori de toamnă
amestecate cu idei
Și fiecare frunză lăcrimândă
ce va scăpa din proxima strivire,
în suflet redevine mai plăpândă
că sufletu-mi ești tu, iubire...
29 august 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu