Toți pereții sufletului au crăpat,
m-ai izbit de ei fără milă,
cum să te mai pot aștepta înfrigurat
la colțul inimii c-o zambilă?
Prin crăpături cresc flori sălbatice
prinse de inimă-n bolț,
aripile de ceară, apatice,
prăbușite-s lângă floarea de colț
Mă vor găsi fluturii evadați
din crematoriul vieții reci,
căutând printre îngeri sedați,
rătăciți de iubire pe veci
Nici măcar nu sunt vinovat
de erorile veacului de granit,
ai venit ca un drog și-ai plecat,
renunțând la tot ce-ai iubit
Se aude tristețea cum sapă
prin țesuturi, prin celule, prin sânge,
oglinda în cioburi se crapă
și-mi aud avatarul cum plânge
Numai tu reziști în ninsoare
ca un om de zăpadă perfect,
ca o floare de gheață ce doare;
în urmă tăcere, înainte deșert
26 august 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu