Din iarna vieții noastre către vară

Se-nvârt cu mine zilele de vară,
prin sânge-mi circulă, în sus și-n jos,
corabia ce-a refuzat să moară,
din care-a coborât omul frumos

A pășit spre-ntuneric dinspre lumină,
și-am așteptat-o ca și când
nu s-ar fi întâmplat nimic cu iubirea divină,
de când ne-am rătăcit pe pământ

Bine-ai venit, iubito, i-aș fi spus,
primind-o în cerul meu ca acasă,
ai mers un secol spre apus,
la fel de cuminte și de frumoasă

Uite, aici e orizontul meu cu nori sângerii, 
cu văi ascunse prin munții Carpați,
drumul prin inimă-l știi,
e același cu-al fluturilor sedați

Îngerul meu pe îngerul tău de zăpadă
îl aștepta pe un nor, să se joace ,
dă voie ochilor pe dată să vadă
cum timpul în noi se desface!

Inima ta las-o să bată acorduri
pe care numai pentru mine le-a bătut,
prin toate acele fiorduri
săpate adânc în trecut

Bine-ai venit, iubito, ți-aș fi șoptit
prin tăcerea amurgului sincer,
pe scara de fum din zenit
ai coborât, rătăcitul meu înger!  

Rămâi mai departe visul frumos
ce nu se mai ascunde-n cuvinte, 
prin sângele meu de prisos, 
poți circula și de acum înainte

Și-n timpul pervers poți face escale,
și n-aș vrea așteptările să mai doară,
avem dreptul să mergem pe-o cale
din iarna vieții noastre către vară


4 august 2018