Suntem prea lași să schimbăm lumea
ne complacem în starea de larvă
așteptăm să se întâmple minunea
ca un ochi al cerului să se spargă
și să coboare pe o frânghie de ceară
salvatorii-n salopete unisex
să ne croiască către cer o scară
pe unde numai îngerii au mers
cu pași de rac lovit de zei în splină
de câte ori a evadat din clești
și-a înfundat chiar țeava de lumină
cu două pâini și câțiva pești
Și tot ne învârtim ca o morișcă
în jurul nopții locuinde-n noi
nici inima-ncleiată nu se mișcă
prin rotativa timpului-gunoi
Că suntem lași să deslușim secunde
și să privim vreun adevăr direct
în mine întunericul pătrunde
și-și face reședință-n piept
să nu mai treacă nimeni fără viză
și să se rătăcească de-a intrat
îmi scot toți greierii din priză
sunt încă viu dar am uitat
unde m-ascund și pregătesc revolte
și declarații de război îndrug
și după aceste primitive pofte
într-un final am să fiu ars pe rug
Și sigur tu ai să-l aprinzi c-o torță
din gândul încastrat în os de pin
să-i dai finalului mai multă forță
comanzi un marș funebru la destin
Și-o să miroasă universu-a sânge
și-or să-mi vandalizeze lupii dricul
iar umbra mea tăcută se va stinge
din absolut a mai rămas nimicul
25 octombrie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu