Nimic nu mai e cum a fost
și niciodată nu o să mai fie
noi suntem singuri în călătorie
ne știm eternitatea pe de-a rost
Vrem să mânăm secundele din urmă
să trecem Styxul în raiul promis
ne îmbătăm cu vorbe dinadins
și ne sufocă spiritul de turmă
Printre cioburi pătrundem în noi
dar barca-i putrezită-n sânge
timpul la vale năprasnic se scurge
ne ronțăie ca pe strigoi
Suntem embleme de aer, iluzii
lipite haotic pe căderi, pe mirări,
ne-alungăm visând reclonări
cotropiți de-nserări și confuzii
7 septembrie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu