E o toamnă cum n-a fost niciodată
Frunzele refuză să plece în decor
Mi se pare apusul un zâmbet de fată
Şi inima ta un covor
Ultimul bal din septembrie se amână
Plopii nu vor să adoarmă curând
Vino, iubito, mână în mână
Să luăm nevăzutul la rând
E un vis inventat într-o doară
Ochii aleargă prin trupuri de cai
Pe o scară lumina coboară
La mine în suflet mai stai.
Să nu se mai stingă ecoul pădurii
În cerul sticlos ca o rană de stea
Ascultă-mi chemarea din goana trăsurii
Şi lasă-ţi plecările timpul să-l bea.
E o toamnă cum n-a mai fost niciodată
Şi apusul îmi pare un zâmbet de fată.
16 noiembrie 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu