Se zbat niște păsări în mine, nu mă lasă să respir,
mă izbesc cu aripile ascuțite în plexul solar,
sângele se scufundă până la glezne-n zefir,
dimineți singuratice mi se zbat pe buze amar.
Sunt ca-ntr-o colivie în care sunt închise stihii
și refuz semințele de mac , nu vreau apă,
îmi car în spinare povara de-a fi
și întunericul tuneluri prin inimă-și sapă.
Și păsările se zbat în celule închise haotic
și-mi smulg din gheare întâmplări viitoare,
sufletu-i un biet saxofonist erotic
ce se-nvârte în cercuri înșelătoare
așteptând să cadă meteoritul
de lumină , de ecou ,de umbră , de piatră,
se ascunde-n tăcere argintul
și toți câinii mirării din retină mă latră
Dar mă învârt mai departe, cu toate păsările
evadânde din inima mea înghițită de-un corb,
mă sperie plecările, depărtările, înserările,
și te caut în mine bâjbâind ca un orb
29 octombrie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu