Câte Marii câte femei frumoase
bântuie prin sufletul meu
câte din ele mi-au intrat în oase
prin ochii curcubeului știu numai eu
și ele împreunate-n rugăciune
pe lângă crucea unde-s răstignit
și mă privesc cu-amărăciune
sunt umbră în castelul ruginit
Că n-am mai înviat a treia zi
așa cum am promis la vorbitor
s-au scurs în sânge viețile pustii
și am rămas Mariilor dator
Și către mine însumi nu-mi îndrept
privirea de nereprodus
și mă izbește universu-n piept
că luna fără voie i-am sedus
și am ascuns-o în halou
pe unde îngerii se-ntorc acasă
să am veioza mea din nou
dar vai nici lunii nu-i mai pasă
Și-a așternut marea pe trup
să n-o mai bântuie meduze
autostrăzile minții se rup
și tot misteru-i sinucis pe buze
Și-atunci Mariile frumoase
în numele lui Dumnezeu
se-amestecă în praf de oase
și le aspir ca un pigmeu
și n-o să le vedeți vreodată
pe străzile perfidului oraș
că îngerii prin mine-și poartă
cărările strivite-n adidași
Chiar dacă mă-nțepați în suliți
o să vedeți că sânge nu mai curge
puteți să m-aruncați pe uliți
pe unde gunoierul vieții strânge
cenușa ce s-a împrăștiat nevrotic
prin vântul ce-nvrăjbise ruguri
și-a naufragiat haotic
în ochii mei ca boabele de struguri
din care vinul o să curgă
direct în ceașca de cafea
și cine sufletu-o să-l strângă
când vreo Marie va voi să bea
toate uimirile recente
din care m-am tot recompus
mă ard tristețile latente
și nu am dreptul la recurs
14 august 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu