Rănile trecutului încă-mi zac în trup
Rup hainele de pe mine, dar rănile nu se rup
Doctorul şi-a aruncat o privire
Nu se vindecă rănile adânci din iubire.
Timpul s-a cernut nemilos peste trupuri
Peste sentimentele agăţate-n şuruburi
Se inventează fluturi şi visele mor
Rănile trecutului încă mă dor.
Mă bucur că inima totuşi mai bate
O fi inima mea sau vreo pasăre speriată de noapte?
Mă bucur că sufletul mai vibrează între flori
O fi sufletul meu sau vibrează ninsori?
Mă ascund de mine în cercul pustiu
Mă doare cumplit căci pe toate le ştiu
Doar să rănesc n-am învăţat niciodată
Speranţa mă duce pe calea predestinată.
N-am să mă vindec de încredere în popor
Nici acum nici după ce mor
Am fost inventat pe vreme de furtună
De un zeu cu fulgeru-n mână
Să stau drept în bătaia puştii cumplite
Spre disperarea nevinovatei mele iubite
În ie de in împroşcată cu macii din sânge
Se smulge din trup şi mă plânge.
Nu ştie precis unde să-mi pună o floare
Sunt în muntele de granit risipit sub ninsoare
Va veni sculptorul va ciopli un nou chip
Pe care în treacăt şi tu l-ai privit.
Dar îngerul viorii înveșmântat în lună
Va recompune Rapsodia română
Și-n sufletul plin de șuruburi
Va arde universul răstignit pe ruguri
4 martie 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu