Dacă vrei să te legi de mine nu-ți trebuie lanțuri
doar urmele pașilor mei lipite de branțuri
calcă-le pe vârfuri, joacă-te cu ochii prin ele
închide și deschide pleoapele plopilor jaluzele
de pe marginea sufletului schinjuit de borduri
dacă mă vrei nu mai veni în somn să mă furi
că mă cert cu toți lupii de lună nouă
și se rup porțile veșniciei în două
Și simt că sunt singur când singur nu sunt
și-mi acopăr cuvintele, oasele, visele, cu pământ
să nu zboare invers printre celule și țesuturi
că rămân din secundă numai rebuturi
pe care le lipești curioasă cu super-glue
ascunsă pe o podișcă între da și nu
la jumătatea drumului neasfaltat spre infern
îmi sar omizile spânzurate de limbă prin stern
și se împrăștie-n ochi rozându-le clorofila
mă uit în mine și m-apucă de beregată mila
cu amândouă mâinile strânge intens
parcă mă strigă un înger beat pe contrasens
și-mi face semne obscene cu aceeași lanternă
pe care am uitat-o azi noapte pe pernă
când te-am visat în rochia albă de atlaz
m-am trezit lac de sudoare ca o barcă-n extaz
și m-am uitat pe brațul drept nu erai
de ce oare n-ai vrut toată noaptea să stai ?
Și m-am trezit când orele mici demonii-i strâng
mă doare cumplit locul gol de pe umărul stâng
unde de atâtea ori ca o pisică te-ai legănat
dar până m-am trezit deja ai plecat
cu un tren nevăzut prin întunericul rece
eu prin tine am trecut și voi mai trece
până când cea mai lungă noapte polară
și-o așeza cuminte spaimele-n călimară
și va rumega ultima doză dublă de stricnină...
Dacă-mi vrei sufletul leagă-l c-un fir de lumină
5 septembrie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu