Se surpă apusul în culori sangvine
și umbra înserării-mi revine
se rostogolește abrupt prin trahee
asfaltează cu tristețe și ultima alee
pe care călcam desculț și nesigur
sfidând gravitația de unul singur
și vroiam să-mi amân căderea-n păcat
până când trenul vieții a deraiat
și a luat-o pe Calea Lactee în sus
fără să-mi valideze foile de parcurs
și atunci s-a răsucit îngerul în decor
și mi-a aruncat în suflet un dor
să nu-mi fie frig să nu-mi fie frică
când m-o străbate ochiul hain de pisică
Ca o osie înfiptă-n inima de granit
se surpă apusul bolnav în zenit
11 septembrie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu