O , vai de mine ,timpul curge
și nu mai pot să mă întorc
barca mi-a putrezit în sânge
și sufletu-n batistă-l storc
și îl arunc cu disperare
în Dumnezeul orizont
de unde se întoarce-o floare
linșată pe un piemont
și-mi intră-n trup printr-o răscruce
de ochi verzii și de confuzii
pe unde spaima mi se scurge
în adidașii cu iluzii
ce m-au purtat ca pe-o nălucă
prin toate cele șapte vieți
și nu știu unde-or să mă ducă
să mai adun niște tristeți
să-mi fac șirag aceste perle
ascunse-n scoicile vernil
și să le poarte aceleași mierle
strivite de automobil
pe toate drumurile dintre alge
pe unde-am navigat recent
înc-aud timpul cum se sparge
în umbra sinucisă lent
5 septembrie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu