E prea mult cer iubito între noi
destinul din urmă ne-a prins
capitolul doi din cuprins
ne face să credem că suntem eroi
agăţaţi de-acest spaţiu întins
Hai să fugim şi să punem punct
existenţei noastre primitive
tablourile acelea votive
o bufniţă intrusă le-a rupt
tribut unor vechi recidive
Iluzii pierdute se rătăcesc grav
pe insula noastră hilară
conflagraţia interioară
privită de un meşter zugrav
e fum risipit de ţigară
Prizonieri condamnaţi la uitare
între ramurile unor copaci
în culori inventate de maci
să nu mai iubim la întâmplare
trezeşti amintirile,taci
E o luptă finală în sânge
inima se ascunde în sloi
navigăm să ieşim din noroi
orchestra nu cântă ci plânge
răpusă de frigul din noi
Hai să fugim albastru-i de-ajuns
îmi tropăie în suflet copite de cai
exilaţi într-un petec de mai
vreo mie de ani s-au ascuns
cu mine în poveste să stai
Prin viaţă un tren translucid
traversează deşertul gunoi
călătorii demult sunt strigoi
ne izbim cu dinţii de zid
şi cerul se ascunde între noi
22 februarie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu