Mă cutremur cât de deșteaptă e lumea
și ce cărți grele i-au încastrat destinul
a urcat muntele vrăjit a trecut Rinul
de două ori pe zi s-a întâmplat minunea
Cât e de vastă Rusia nu i-a fost de ajuns
până la urmă acolo s-a scris "Idiotul ''
au halit literatura rusă cu totul
și-n America hemingwiană au pătruns
Au călcat și Franța pe la periferie
unii totuși au auzit de Hugo și Voltaire
deja realizez cât sunt de efemer
lovit de absolut și de melancolie
Mi-e și rușine să arunc în jar
pe Facebook evident nu-n teracotă
cărțile mele fără nicio cotă
prima a fost un biet ABECEDAR
Pe urmă am tot citit ascuns în pod
cărți fără coperți aruncate de-a valma
bucăți de suflet nu mai mari ca palma
ce s-au legat de inima mea cu un nod
ce niciodată nu s-a desfăcut
și le-am iubit așa de mult pe toate
că ascundeau între cotoare moarte
tot ce-au visat tăblițele de lut
Și-am tot citit ca un soldat flămând
planton la lună și la lumânare
din fiecare carte a crescut o floare
și-n ochii mei s-a așezat tăcând
Dar nu le-nscriu în clasamente fade
că nu există unitate de măsură
și nu-mi voi scoate sufletul pe gură
că viermele îndoielii m-ar tot roade
Să nu ierarhizezi ce ai iubit
iar cărțile nu-s bonuri de benzină
nu se consumă însă dau lumină
și sunt iubire fără de sfârșit
7 septembrie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu