Timpul își înfige colții în trupul copac
îmi mănâncă rinichii ficatul și splina
ar vrea dar nu poate să-mi stingă lumina
targa după mine îngerii o trag
Toate războaiele prin care am trecut
mi-au lăsat în inimă cicatrici
sunt ultimul luptător de aici
cu sufletul cotropit de arici
Nu mă dărâmă niciun cutremur
nici o furtună nu mă scufundă
steaua polară în mine se-nfundă
și frigul mă face-o secundă să tremur
de teamă că-n cerul meu sincer
printre întâmplări te ascunzi
te rog să m-asculți de m-auzi
frumosul și bunul meu înger
Tu-mi dai puterea de a fi copac
chiar de mă calcă-n neștire drezina
din ochii tăi țâșnește lumina
și sufletul tău în mine îl trag
să devenim ființa absolută
ca-ntr-un scenariu ultracunoscut
eu n-aș fi fost de nu te-ai fi născut
decât o biată cupă de cucută
Și timpul își înfige colții adânc
mușcă din mine cu poftă de lup
s-au sinucis himerele în grup
și sufletul de foame ți-l mănânc
Și ochii tăi ca boabele de struguri
îi sorb să-mi văd mai bine viața
și-aprinzi în mine iarăși dimineața
și-mi arzi ninsorile pe ruguri....
26 august 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu