Cenușa se varsă în cețuri bolnave
îmi tropăie-n sânge o urmă de cal
plutește o barcă izbindu-se-n val
se restrânge ziua în acorduri grave
Cocorul își duce prin seară oștirea
curcubeul plânge izgonit în ploi
din copaci cu poftă latră câinii goi
curg bucăți de nouri zdrențuind privirea
Emigrează zeul ce ne-a ars abrupt
zeii au sezoane ca oricare umbră
dinspre raiul nopții adiere sumbră
frunze-n dezacorduri cad cu mușchiul supt
Pas cu pas se-ntinde rana altei lumi
lacrimi fierb absente zodii de neșters
telefonul sună rece-n univers
amiros arțarii veșted în cununi
Pe covorul bălții plute-n desfrunzire
se izbesc apatic de nuferii stinși
păsări în prăpăstii de cărbuni aprinși
pleacă să desfacă înc-o regăsire
Picură-n orchestră înserări sublime
roua se retrage pentru-n alt festin
lasă-mă, iubito, să te uit puțin,
toamna asta las-o singură cu mine
5 septembrie 1993
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu