Un tren peste suflet îmi trece
într-un du-te vino nesfârșit
îl duce vântul în gheare și-i rece
din viața cealaltă te-a cerșit
așa cum a promis , la ora fixată
de un ceasornicar înveșmântat în rugi
s-a terminat curând calea ferată
ai luat în brațe gara și ai vrut să fugi
prin macii alungați dintre traverse
ce mă strigau cu voce de tenor
și îmi scriau în gând niște adrese
pe care nu le mai vedeam de dor
Îmi tremurau genunchii de-așteptare
printre comete alergând invers
și toată viața asta mi-ești datoare
că ai fugit pe contrasens pervers
în rochia ta galbenă pe care
ți-am răscroit-o clandestin
și dintre atâtea semne de mirare
tu m-ai privit cu-n ochi străin
Și m-am închis în mine cu un lacăt
și cheia am zvârlit-o în oglindă
să se-nfășoare de-acel capăt
în care sufletul ar vrea să-ți prindă
și să-l descuie noaptea pe ascuns
când ușile se-nchid până-n rărunchi
acolo nimeni n-a pătruns
și plânge o statuie în genunchi
25 octombrie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu