M-apasă fiecare frunză care cade
în inimă pe-un catafalc de fag
mi-e dor de chipul tău cel drag
și depărtarea ca un foc mă arde
Mi se zbate privirea-n țărână
răpusă de păsări breloc
ce m-au scăldat în nenoroc
destinul m-a scăpat din mână
Și toate toamnele din carusel
se-nvârt pe ritmuri de Chopin
și deraiază-n același tren
din carne sânge și oțel
ce mă ținea prizonier
în ultimul vagon de marfă
și viața toată e o boarfă
ascunsă în șifonier
pe unde îngerii n-ajung
decât când s-a închis lumina
și ne strivește-n dinți drezina
ne trece sufletul prin strung
Și fanteziei-i dăm cu flit
când se conjugă verbe-n aer
se scurge prin celule-un vaier
și orele mă dor cumplit
că s-au lungit ca zilele de vară
până la cer printr-un tunel de fum
și urmele din lacrimi le adun
și te-ncropesc pentru a mia oară
Și-am să te pun de pază la aortă
cu sulița de maci să mă înțepi
ca niciodată să nu mai întrebi
de ce n-au îngerii escortă
Și te întinzi fierbinte ca o rugă
la mine în iluzii nesfârșite
printre corăbiile despletite
și rege-ți sunt și cerșetor și slugă
Și demonii din inimă se-ascund
să nu-i găsească înserarea acasă
tu unde ești femeia mea frumoasă
să împărțim văzduhul mai curând
2 octombrie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu