Dormea poetul
ce era să facă singur cu atâta veşnicie
era şomer
cuvintele îl îngropaseră în călimară
şi-i făceau o gaură-n cap
acolo îi cânta la mandolină-o cioară
Dormea poetul
pe cele şapte mii de capete de acuzare
şi printre gratiile nopţii
turna asfalt pe autostrada soarelui
vroia să devină erou al muncii capitaliste
Dormea poetul
ziua lui postumă n-o inventase încă
l-aştepta plictisită
în Gara de Nord a Universului Interior.
Dormea poetul
era şomer
cuvintele s-au ascuns în economia de piaţă
printre oameni vulgari
hăituiţi de propriile iluzii
Dormea poetul
ce să facă singur
cu atâta veşnicie second hand
deposedat de cuvinte
adio, mamă.
22 ianuarie 2005
6 august 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu