Nu-i simplă existenţa nicicum
sugrumată de lumea concretă
destinul ne joacă parşiv la ruletă
ciocăne vântul la fereastra de fum
Şi târâm după noi cicatrici
sufletul ne e plin de bandaje
urcăm gâfâind prea multe etaje
şi uităm cine locuieşte aici
în inimă în ochi în cuvânt
în evadările fără ţintă precisă
în umbra de umbră ucisă
în gândul ce se zbate în vânt
Nu ştiu ce se întâmplă în desfrâu
ne târâm ucişi de speranţe
răpăie o ploaie hulpavă de gloanţe
dinspre tine spre mine şi-s viu
N-am nicio şansă s-ajung la neon
să citesc în nocturnă scrisoarea
premeditată e toată întâmplarea
înscrisă în spaima Celinei Dion
Tristeţea aceasta rupe din timp
hălci ascunse adânc în trecut
aş cânta un poem dar astăzi sunt mut
în inimă îmi creşte un ghimp
S-aşteptăm iubito fixaţi sub castani
epoca veche din care am venit
de la mine la tine tăceri de granit
de parcă am trăit o mie de ani
21-22 februarie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu