Am trăit poveşti de dragoste frumoase,
m-am legat cu sufletul de stânci,
îmi intrase toată spaima în oase
cu ochii ei sihaştri şi adânci
Am uitat ce este nemurirea
când priveam cum te dezbraci de colb,
ţipă încă-n mine desfrunzirea,
niciodată nu am fost mai orb
ca atunci când ai dansat la bară,
într-un timp de mine inventat,
printre trepte-am nimerit o scară
şi o frânghie pe care-am evadat
rătăcit de patimile sumbre
iernile în sânge au degerat,
navigând ca vulturul prin tundre
în oglinda strâmbă m-am uitat
şi-am văzut năuc cum viitorul
se trăgea frecvent către trecut,
o povară veche-i în izvorul
timpului pe care l-am băut
M-am amestecat cu cerbii,
liber prin pădurile de pin,
sângele turbat de-nfiorarea ierbii
m-a făcut nemuritor puţin
Şi-am trăit poveştile frumoase,
s-au ascuns cu toate în destin,
dar le simt încă mirarea-n oase
când am evadat de la festin
Nu după vreo clonă împietrită
de un zeu cu apucături rebele,
ci-n neant, cu spaima cotropită
de înserări şi foşnet de dantele
11 martie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu