Şi suferim şi iar iubim din nou
o altă suferinţă îi ia locul
nici nu mai ştim cum ne va fi norocul
ce se ascunde mâine în ecou
Ne facem inventarul a ceea ce a curs
prin inimă cu un metrou fatal
ne prăbuşim în ritmul copitelor de cal
uitate în decorul clipei ce s-a scurs
Nici nu mai plângem fiindcă nu mai ştim
am îngropat adânc izvorul
din care albatroşii îşi luau zborul
spre ceea ce-am uitat să mai iubim
Aproape eşuăm să definim
ce ar fi trebuit să se întâmple
ne mai izbeşte o cucuvea în tâmple
întoarsă să ne anunţe că murim
că ne lăsăm doar pradă vieţii crude
ne sinucidem renunţând la dor
povestile frumoase întotdeauna dor
în noi un demon zilnic le ascunde
cu şapte chei le încuie în amintire
şi cheile le-aruncă în Marea Moartă
trecem cu ochii în jos pe lângă poartă
să nu-i trezim pe cei ce dau de ştire
şi cine ştie ce s-ar scrie atunci
prin cronici ale timpului fugit
mesaje precum lame de cuţit
pe care n-ai putea să le alungi
Şi poate nici n-ai vrea să recunoşti
emblema zilei asta nu permite
în urmă se întind nenumărate oşti
femei frumoase ce ţi-au fost iubite
Şi toate îşi au locul în cetate
prinţese ale unui timp trecut
ce le-ai iubit cu sete de recrut
şi te-ai întoarce în timp dar nu se poate
că te-ai răni definitiv de clipe
pe care le-ai străbate în galop
prins în bătaia puştii de ciclop
ţi le-ar topi văpaia din aripe
Şi n-ai ajunge pân' la ultimul etaj
învins de destinaţia parcursă
ai vrea să tot repeţi această cursă
timpul fugit să nu-l mai joci la bursă
să suferi să iubeşti dar n-ai curaj
24 februarie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu