Câţiva morţi au scris vederi
împrăştiate-n praful zilei,
atârnă greu povara silei
zidită-n nesfârşitele temeri
Mesaje scurte, îmbătrânite,
împrăştiate fug pe pernă,
nici prea grăbita tehnică modernă
nu înţelege spaimele cumplite
de-a regăsi ce nu a fost altfel
decât o hologramă întoarsă,
hârtia poate muri arsă
de focul puştii pusă în rastel
în actul unu când apar actorii
pentru-n preludiu la destin,
nu se întreabă nimeni la festin
ce caută aicea muritorii
Cine i-a pus pe-această hartă
a întâmplărilor prescrise,
ei nu-nţeleg misterul, în culise
se face adevărata artă
Pentru iubire, nu pentru confuzii,
se deseneaz-o existenţă ardentă,
prea tristă este epoca recentă,
pe scenă joacă întruna surzii
de parcă au încheiat un pact
cu timpul ce se tot repetă,
aceeaşi ilustrată pe brichetă
trage cortina ultimului act
În stal autobuzul nu vă lasă
paralizaţi de spaime şi plăceri,
robi ai luminii stinse, efemeri,
este finalul: marş acasă...
8 martie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu