Pe când umbra era doar un ecou
şi te iubeam ca un blestem târziu
lumina îmi ardea plângând în vene
păsările sângerânde zburau străveziu
Prizonier pe o frunză de nuc
respirând singurătatea peştilor ninsori
rătăceam năuc la margine de tine
ascultând netălmăcitele-ţi chemări
Ca o clipă amară mă duc
zdrenţuind ochii tăi viorii
mistuiţi de dorinţele prime
sărutând paşii curcubeului sângerii
Pe când umbra era doar un ecou
şi te iubeam ca un soldat răpus
pusesem paranteze existenţei
uitată de un pictor la apus
Şi eram îngerii transparenţi
în care naufragia lumina
şi ne iubeam sublimi şi inocenţi
că n-am simţit când a trecut drezina
fără cruţare peste umbra mea
în umbra ta definitiv ascunsă
o pasăre de noapte a ţipat
de vânători în inimă străpunsă
Pe când umbra era doar un ecou
şi te iubeam ca un blestem târziu
lumina îmi ardea plângând în vene
păsările sângerânde zburau străveziu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu