Lucrezi pe viu la suflet cu dalta;
Ce s-ar întâmpla dacă am călători în Malta,
Într-un concediu fără plată, autoimpus?
S-ar supăra îngerii de sus?
Dar dacă am dispărea pe o insulă exotică
Aproape dumnezeiască, evident erotică,
Unde abilitaţile mele de supravieţuitor
Te vor face să-mi zâmbeşti îndatoritor.
Să nu mai existe timpul, să se comprime,
Să ne trăim în sfârsit zilele noastre sublime.
Şi –n junglă aş dispărea de n-ar fi anaconde;
Mi-e teamă de ele: sunt prea lungi şi prea blonde!
Aş fi în siguranţă printre urşii polari,
Eliberat de frig, încastrat în gheţari.
Sau ce-ar fi de-ai veni pe insula mea interioara
Luminată perfid de steaua polară,
Locuită de cerbi alergând printre alte
Minuni răscolite, pretexte de Dante?!
Eu înca mai pot să stau pe un cot
Pozându-ţi, dar trupul e-n fierbere tot.
Şi parca ar fi de acord să plece cu tine în Malta,
Să-ţi termini lucrarea cu ochiul si dalta.
21 aprilie 2013
21 aprilie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu