Străbunii noștri erau cucernici de dădeau pe dinafară. Nu din vocație, ferească Dumnezeu, ci din obligație. Vocația le lipsea în mod firesc că părinții lor, alde Traian ori Decebal, n-aveau nici cea mai vagă înclinație spre cele sfinte. Greaua moștenire care le apăsa pe umeri nu i-a împiedicat însă să fie primii gentelmeni din istorie. Numai așa se explică miracolul că l-au primit bine și l-au ascultat pe Apostolul Andrei care propovăduia prin Dobrogea o mulțime de idei, care nu le cădeau bine străbunilor.
Cel mai tare i-au deranjat cele zece porunci, mai ales că unele gen ” să nu furi ”, ” să nu râvnești la femeia altuia” ori ” să nu minți”, li se păreau de-a dreptul scandaloase. Dar chiar așa, surescitați, străromânii au fost fair-play și au ascultat cuvântul Domnului, devenind creștini cu acte în regulă de se miră și astăzi Europa când se uită în certificatul nostru de naștere. Dacă la noi Andrei a dus-o ca boierul, în Grecia a avut soarta lui Berilă, fiind răstignit de romani pe o cruce în formă de X, care de atunci se numește chiar ” Crucea Sfântului Andrei”.
Alți creștini de vocație ce și-au pierdut vremea câștigând inimile româncuțelor care scăpaseră trenul de Istanbul, au fost Niceta din Remesiana, Dionisie Exiguul și Călugărul Vasile. Purtarea lor aleasă și puterea de convingere bărbătească le-au pătruns adânc pe bietele femei care de atunci umblă bezmetice din biserică în biserică îngenunchind să pupe poala popii de li se zdrelesc, dragele de ele, genunchii. Cea mai des vizitată biserică este însă ” biserica mă-tii”, unde nu se duc din propria inițiativă, ci îndemnate de prea înțelepții lor soți. Care, orice ar spune ”Declarația universală a drepturilor omului”, în privința asta pot obține o condamnare cu suspendarea executării pedepsei.
Poate o să te miri, iubite cetitorule, dar îți mărturisim cu mâna pe telecomandă, că vrăjeala primilor misionari creștini i-a amețit și pe bărbații mioritici care din acea vreme au devenit peste măsură de credincioși, de se roagă uneori câte șaptezeci și două de ore neîntrerupt.
Locurile de cult favorite au denumirile inspirate din viețile sfinților: ” La îngerii Mihail și Gavril SNC”, ” Asociația familială Vasile, Grigore și Ioan”, ”Petru și Pavel SRL”,ori, pur și simplu, ” În Grădina Raiului Non Stop”-muzică, bere, mici, striptis. Ba când vor să-și desăvârșească comuniunea cu acele sfinte înzestrate de Domnul cu sfioșenie, căldură sufletească și picioare interminabile, preacucernicii zăbovesc cu închinăciunile le ” Crucea de Piatră”.
Despre străromânul Ioan Cassian să știți că a fost un propagandist de prima mână. După ce ne-a bătut la cap de nu ne-am revenit nici până astăzi, ne-a spus ”pa și pusi” și a aterizat la Marseille ( în Franța, pentru anglofoni). Acolo, fiind impozitele mai mici, și-a desăvârșit talentul de întreprinzător particular, înființând cu mult succes două mănăstiri : una de maici și, în contrapartidă, alta de taici.
Lui Dionisie Exiguul- sau cum i-au zis și maicile- cel Mic, trebuie să-i acordăm mai multă atenție, că ăsta a făcut o chestie de a întors omenirea cu picioarele-n sus. El s-a apucat- Doamne apără și păzește!- de matematică, procopsind mapamondul cu un nou calendar în care anul 1 este considerat anul nașterii lui Iisus. Ei bine, oameni buni, calendarul ăsta i-a lăsat mască pe toți. Care toți, fiindcă nu l-au înțeles, au fost de acord cu el. Documentul lui Dionisie Exiguul, eludând meandrele concretului, dar pătruns de sinergia faptelor, i-a zăpăcit pe mulți. Ilustre exemple sunt Clinton, care a sărbătorit deja primirea României în NATO, și mai pe urmă intrarea în mileniul III a tuturor posesorilor de Monică, și Boris Elțîn, care și-a dat demisia cu câteva ore mai devreme de sfârșitul închipuit al lumii. E adevărat că el o luase cu Revelionul mai din timp și a fost îndemnat să comită actul ăsta de eminența cenușie a Kremlinului, vodca Rasputin, dar Clinton ce scuză are? Acum câțiva ani l-am văzut în Piața Universității și părea întreg la minte...
Dar nu numai Dionisie Exiguul a influențat destinul omenirii, în general, și pe cel al românilor, în special, ci mai ales Călugărul Vasile. Păi ce-am fi fost noi, mioriticii, fără misteriosul trimis al domnului Constantinescu? Apă de ploaie. Dar Milică ce-ar fi fost fără aportul lui Sile? Aud? A, un biet profesoraș în tranziție care-și sperie studenții de la înălțimea catedrei cu insuportabile ghiorăituri de mațe, așa cum procedează, inelegant, foștii lui colegi universitari.
Și ce metamorfoze s-au petrecut în viața lui privată ascultând sfaturile cuviosului călugăr! Blândul geolog a devenit lider regional, nu mai stă de vorbă cu nimeni, doar oglinda din baie îi mai smulge uneori un zâmbet de complezență, ori câte o remarcă șugubeață. Restul e tăcere și luptă revoluționară. Sfaturile neprețuite ale călugărului Vasile au convins poporul să se căiască pentru greșelile comise și să se îndrepte pe calea cea bună. Așa că unde-l vede (poporul) pe Milică i se înclină, aducându-i imnuri de slavă bine simțite, de-alea de încep cu ”Dumnezeii....Grijania....Anafura...Paștele și biserica....”. La pietre nu-l iau cum ar impune-o specializarea de bază a adresantului(geologia), căci, după cum am văzut în acest capitol, românii sunt pătrunși de morala creștină până-n măduva oaselor ..
Promoușăn
Poate-ai să crezi, iubite cetitorule, că apropiindu-se sfârșitul lumii ne-am țicnit de tot și am luat-o pe calea cea fără de întoarcere a bisericii. Fals. Tot ce-am promis rămâne valabil și nu ne abatem de la linia noastră nici cât un deget, vorba lui Menumorut. Urmăriți-ne cu maximă atenție că numai astfel puteți afla părerea calului voievodului Gelu despre ungurii ce tocmai îl sufocau cu dragostea lor. Celebrul cal își va spune părerea și despre măgarul ăla de Sorin Mitu.Cum, nu știți cine-i Sorin Mitu? Nici eu, dar mă interesez...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu