Dumnezeu mă privea din vitrină
îl fixaseră atei cu pretenții de sfinți
se scăldau zgomotoși în latrină
molfăiau o cruce imensă în dinți
Era o cruce de aur masiv
ștanțată-n orientale bazaruri
credința e doar un motiv
de-a juca iubirea la zaruri
Eu trecem pe trotuarul de vis a vis
încălțat cu pietre de moară
uitasem de tine, să știi
și de ultima noastră povară
Nu vroiam să vorbesc cu nimeni
nici mie nu-mi mai răspundeam la telefon
în mine îngerii s-au sinucis de tineri
și umbra e-o sosie de teflon
Parcă la semafor din când în când
se aprindea și-n timpul meu un far
și-mi coborai ca o lumină-n gând
din visul tău duplicitar
Dar nu voiam să mai aud nimic
în sânge-mi bubuiau petarde
m-ai tot jucat la loz în plic
și trotuarul nesfârșit mă arde
Și ochii nu mai văd printre iluzii
făptura ta de fier-carbon
se scutură prezentul de confuzii
și-mi cânt tristețea de afon
la un pian dezacordat
din noaptea marilor dezastre
dar partitura s-a schimbat
și prin ferestrele de ceață sparte
ecoul se întoarce înapoi
lovindu-se în ziduri de granit
și-n gara-n care numai noi
cu disperare ne-am iubit
mai trece azi un singur tren
c-o singură locomotivă
și-n loc de mine, la antren
falseaz-o cucuvea lascivă
Și s-a reactivat alarma
uitărilor din sens opus
mi-a dezertat de spaimă karma
și nu mai e nimic de spus
că demonii transfigurați în sfinți
au tot comis aceeași crimă
și inima strivită-n dinți
se-ngroapă într-un plastic din vitrină
16 iunie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu