Îmi cos sufletul cu sârmă ghimpată
într-un trup de vânt și de sare
venit înapoi de pe lumea cealaltă
prin ochii pătrunși de absolut și mirare
Și-mi suflă din prăpăstiile urii
o pasăre gri îmbrăcată în vid
din goana stelară a trăsurii
se aruncă-n neant statui de carbid
Și nu înțeleg ce se întâmplă
de-mi curge sângele în sens invers
mi se zbate-o corabie-n tâmplă
și-un demon mă trage în sine pervers
Și nu mai știu încotro e steaua polară
orizontu-i o cărare de gheață
se stinge-n maree o lună amară
naufragiată în propria-i viață
Și de atâta neant și-nserare
dintr-o existență nemiîntâmplată
se îneacă în mine o mare
și-mi cos sufletul cu sârmă ghimpată
15 iunie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu