...resturi

Îmi picau bucăți de carne din trup

speranțele fugeau una câte una

sub o cărămidă se ascunsese luna

și demonii trăgeau cu tunuri Krupp

Dar m-a reinventat un ochi de femeie

ce mă privea prin fereastra deschisă

pe acolo iubirea proscrisă

coborâse pe-o scară de fum în idee

Îi dăruiam secvențe arse-n mine

și în secunda-n care nu muream

cu timpul ei mă potriveam

dar niște mâini de înserări străine

ne tot strângeau de gât vaporul

pe care naufragiasem amândoi

și ne iubeam, noi nu eram eroi

pe sensul interzis ne duceam dorul

Dar într-o zi ce nu se mai sfârșea

în care mi-erai gând, hemoglobină

m-ai găurit c-o bormașină

să vezi ce se ascunde-n pielea mea

Nu mai vroiai să-ți pice niciun rest

din cenușiul vieții mele scurse

nu-ți mai plăceau acele curse

îți cereai dreptul la protest

Ți se părea că valsu-i inutil

și muzica-i o biată scârțâială

și mi-ai bătut la nicovală

tot cerul colorat cu-acril

C-ai vrut să ți-l agăți numaidecât

ca pe-un adagio de nuntă

la care disperarea cântă

o arie uitată-n gât

de o orchestră indecisă

de lilieci și păsări bleumarin

și pe un fir de rozmarin

ai răstignit aorta imprecisă

și-ai aruncat-o-n stradă printre gânduri

ca pe gunoiul altei vieți

și mă tot cauți prin pereți

dar te izbești de-aceleași scânduri

ce au rămas negeluite

din nopți sărite-n calendar

și tu ai vrea de-acuma, așadar

să fii doar prima între iubite

Și te frapează rănile abisale

și șpanul provocat de bormașină

dar ai uitat: la fiecare cină

tu mă hrăneai cu restul vieții tale

19 iunie 2015