sâmbătă, 6 iunie 2015

SCHELETUL

Tipul din sala de biologie
are în loc de cap o farfurie
în loc de creier are-un gol
și-n buzunare n-are-un pol
De fapt nu are buzunare
și-i lucru tare de mirare
că astăzi dacă n-ai fitil
ești om de paie inutil
Dar parc-a renunțat la paie
și n-a mai fost demult la baie
că apele-s așa de tulburi
de i-au ars hainele pe ruguri
Și-avea în ele un bilet
și-un suflet pașnic de schelet
și chiar de este tras la față
e fericit: n-are mătreață...
28 mai 2015

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu