Glasul leului înfioară pustiul
și-i cresc ierburi înalte în gheare
orizontul se închide în gânduri neclare
mașina nopții își rupe sașiul
Trosnesc oasele rupte
de se aud vulturii carnivori
cum coboară din nori
pe ultrascurte
Și ce frumoasă era leoaica aceea
care sfida ochiul de vânător
a trecut peste ea un detractor
și a rămas în urmă femeia
Nu mai avea gheare, nici colți
și blana o aruncase la întâmplare
că o chemase disperată o mare
să-i sprijine mareele-n bolți
De atâta efort i-a plesnit fierea
și pustiul a devenit amar
s-a spart inima ca un pahar
și-n glasul leului se prelinge tăcerea
27 iunie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu