Sufletul se zbate ca un pește pe uscat
marea a fugit cu o corabie de aer
de atâta gol și păcat
cu îngerul păsării Phoenix mă-ncaier
Și-mi împrăștie cenușa în vânt
și văzduhul mă strânge în brațele lungi
mai trece un tren prin ultimul gând
ce păcat că nu poți să-l ajungi
Gândurile nu au gări de asfalt
și nu se opresc niciodată-n vreo haltă
trec prin cerul de mătase, înalt
căutând femeia cu privirea înaltă
printre comete ce ard la margini de vis
invadate de spectrul uitării
acolo mirarea de spaimă s-a stins
pe culmile disperării
Și din nou cu îngerul mă încaier
și timpul se zbate topit în furnal
mă strânge în brațe femeia de aer
și marea-și întoarce privirea-n final
31 mai 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu