STATUL DAC ÎN TRANZIȚIE. DE LA BUREBISTA LA DECEBAL

Motto: Ori suntem istorici, ori nu mai suntem !

        După trecerea lui Burebista la domnul Zalmoxe (sau Zamolxe, cine mai știe după 2000 de ani), Deceneu s-a suit pe tron, mândru nevoie mare. Problema era că nu prea mai avea pe cine să conducă. Țara era vraiște, se împărțise în regiuni, cică istorice,  iar economia era un morman de fiare sălbatice mari și înspăimântătoare. Marele noroc al lui Deceneu era că producția de vin se menținea la cote acceptabile datorită dărniciei naturii și nicidecum hărniciei dacilor.

      Consultat de urgență. Silvius Brucanus, un pseudonim de altfel, a pronosticat că e nevoie de 150 de ani ca țara să se trezească la realitate. Dacii au protestat, ei considerând suficiente câteva ulcele pline cu zeamă de varză roșie pentru a infirma vedeniile oracolului de la Dămăroaia, fostă Sugidava. Acesta, iritat la culme, le-a aruncat printre ultimii 32 de dinți un ''stupid people'' de s-au crucit bieții oameni vreo două ceasuri. Că ei, săracii, n-avuseseră când să învețe limbi străine, că se culcau devreme și se trezeau, pardon de expresie, târziu.    

     După remarca lipsită de tact, Brucanus și-a continuat prognozele.  Potrivit acestora, lucrurile ar fi trebuit să meargă bine,''n-așa'', că va apărea capitalul roman. Și așa a fost. La 150 de ani după predicții, capitalul roman a apărut sub cele mai diverse forme: catapulte, berbeci de dărâmat ziduri, săbii, săbioare și alte scule.  Inclusiv Apollodor din Damasc, un fel de Traian Băsescu, dar mult mai uman.

       După ce l-a ascultat pe celebrul oracol, fiindcă se plictisea, Deceneu s-a hotărât să facă și el ceva pentru țară. Și a făcut un cumul de funcții. Mai întâi a cumulat funcția trecătoare de rege cu cea eternă de popă-șef motivând că nu-i ajunge leafa, el fiind suferind, după cum bine știți din capitolul doi, de ciroză. După ce a analizat situația și a ajuns la concluzia că vremurile sunt tulburi, compensațiile la medicamente abia de se văd, iar dușmanii atât așteaptă, să dai un semn de slăbiciune, s-a instalat și în jilțul de mare judecător. Rămâne de apreciat că a făcut lucrurile pe față, nu s-a ascuns ca alții în spatele principiului separării puterilor în stat. Șmecher fără pereche, Deceneu a dat o hotărâre de guvern (că el era și guvern, că am uitat să vă spun) prin care a abrogat pedeapsa cu moartea pentru regii în exercițiu. În sfârșit, Europa putea respira liniștită: în Dacia era mare ștab unul care nu părea să aibă vreo abilitate managerială. Popa a rămas mare sculă pe basculă la Sarmizegetusa până când a dat colțu și i-a luat locul unul Comosicus. Tot un popă. ''Tot un drac'', murmura norodul atât cât mai rămăsese. Că am uitat să vă spun, după moartea lui Burebista, Dacia se împărțise în patru, apoi cinci euroregiuni, c-așa-i învățase cineva că s-ar putea integra mai repede în lumea civilizată. Astfel explică analiștii politici evenimentele, dar realitatea e că dacii se săturaseră până peste cap de conducătorii lor, de prescura și apa sfințită pe care-o beau în lipsa cuvintelor tradiționale- miel, brânză, vin,chiar și viezure - pe care mai că le uitaseră. Singura faptă mai acătării a lui Comosicus a fost că a murit și i-a lăsat locul lui Scorillo. Ăsta se ținea de filosof de stăteau dacii zile-n șir uitându-se-n gura lui, întrebându-se ca proștii :'' Mă, de unde  le tot scoate, c-o are destul de mică?!''   În sfârșit, deși nu prea agreau filosofii, dacii l-au păstrat vreo 40 de ani la conducere numai de frica să nu le vină dracului în fruntea țării vreun nenorocit de popă. Că nu puteau uiata cât pătimiseră sub cei dinainte.

         Dar până la urmă și filosofii înghit gutuia, ceea ce făcu și Scorillo care, din acest motiv, destul de întemeiat, nu mai prinse scandalurile cu care a umplut fi-su lumea antică. Diurpaneus îl botezase tac-su,care, ca orice dac era precursor la orice a apărut ulterior pe mapamondul lumii, dar după cum se va vedea, numele nu i s-a părut prea cool și își va lua un altul, devenit renume, în urma unor cafteli petrecute pe ambele maluri ale Dunării. Dar astea le vei afla, iubite cititorule, de-abia în capitolul următor.

CONCLUZII

   Deși nouă ni se pare ușoară, tranziția a fost grea pentru daci. Dar ei nu băgau de seamă, săracii, că trăiau din amintiri. E drept că Brucanus le prezisese 150 de ani de tranziție ,dar amintirile din vremea lui Burebista le țineau de cald pe puțin 300 de ani. Că nu se puteau uita așa ușor chefurile de la plenarele și congresele de tot felul, nici cum își făceau concediile la mare unde, după două-trei ulcele de vin, îi căsăpeau pe turiștii greci pătrunși în spațiul carpato-danubiano-pontic fără viza aferentă. Rugăciunile de tristă amintire din vremurile lui Deceneu și Comosicus îi iritaseră vizibil și de-aia unii își luaseră câmpii, câte zece hectare, conform legii 18. Codrii nu și-i luaseră fiindcă așteptau legea junglei prin care prefecții, parlamentarii și toți ceilalți tarabostes din aparatul de stat și-i vor însuși, prin interpuși, ca să aibă DNA-ul de lucru măcar vreo două mii de ani.

         Scăpați cu greu de talibani, șurubul reformelor s-a mai lărgit cu un deget, iar ajutoarele din Imperiul Roman începuseră să le dea speranța că  odată și odată se vor integra în lumea bogată și civilizată, deși civilizația nu-i interesa niciun pic. 

PROMOUȘĂN

  Oameni buni de ambe sexe, țineți-vă bine de ce aveți fiecare că în capitolul următor intră furtunos în istoria noastră Decebal.Cu ăsta nu-i de glumă, să nu ziceți că nu v-am spus....

22 noiembrie 1999