CE PĂCAT CĂ TOȚI ÎNGERII MINT

Și nu te mai aud, dar cântecul

îmi roade-n taină sufletul,

sufletul meu de barbar

târât în gheare de un vultur amar

prin sângele tău otrăvit

pe unde de-atâtea ori ne-am iubit

Corabia mea nu era corabia ta

și nici pânze și nici vânt nu avea

și n-avea orizont și n-avea țărm

pescărușii de sare mă strigă în somn

dar nu-i mai văd și nu-i aud

răpus de îngerul crud

travestit în haine de iută...

Mai trece prin inima neagră o ciută

înainte și înapoi ca un glonț de argint

ce păcat că toți îngerii mint !

Ei susțin că spun adevărul

dar îl deformează decorul

Ne sugrumă lumina și ne frânge pe roată

pe tine cândva, pe mine îndată

Vezi, se dezleagă marea de țărmul pietros

și corabia noastră se stinge în os

fără pânze, într-un timp coprofag

și nu mai pot pe uscat să o trag

că nu-ți mai aud cântecul

de când ți-ai vândut sufletul

purtat în gheare de-un vultur tăcut

dinaintea ecoului meu nenăscut

Adio, penumbre ! Adio, ninsori !

Trăiască melcii din închisori

ce-și întind cochiliile-n cadavre de-argilă

îmi arde-n privire ultima filă

pe care nici nu mai știu ce am scris

cu sângele meu de proscris

Și-i pusesem lunii voal de argint

ce păcat că toți îngerii mint...

22 mai 2015