Oamenii fug de fericire
fug cât îi țin picioarele
vor să-și uite sufletul
vor să respire ceață
până le ruginesc zăvoarele
Se-nchid în ei, în tranșee
cu sârmă ghimpată
sperând să se întâmple într-o zi
o minune nemaiîntâmplată:
luna gri să se preschimbe
într-o inimă albastră de ciocolată
Dar, vai, nu există minuni
atunci când în locul zborului
preferi închisoarea
și-n toate rugile tale de zi și de noapte
invoci uitarea
Însă nimic nu se uită
când inima ți-a bătut ca un ceas
și o dâră de lumină
în sângele tău a rămas
ca o dimineață de Bunăvestire
Ce păcat
că oamenii fug de fericire !
Nici ei nu știu de ce se ascund
în tristețile proprii
când perdeaua vieții e atât de subțire
încât se aud morții
uciși din iubire
de oglinzile ce s-au întins
și i-au îngropat în ele dinadins
28 mai 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu