Cum nici nu se terminaseră bine războaiele daco-romane și formarea poporului român și începuse, să ne întoarcem nițel și să vă spunem ce s-a întâmplat cu capul lui Decebal. Că avea un cap-zic surse istorice autorizate-cât o baniță!
Ce să se întâmple, el a fost dus la Roma, dar fără restul trupului, de unde și zicala, ”unde nu-i cap, e vai de picioare”. Romanii l-au expus că vroiau să vadă toți cetățenii moaca aceluia de-i îngrozise atâta amar de vreme cu ifosele sale de lider regional. Pe lângă cap i-au dus și mâna dreaptă, care avea încleștat, spre furia și disperarea cetățenilor romani, degetul arătător, îndoit în față. ” Tot arogant!”, au murmurat privitorii. Din cauza poziției degetului regelui dac, senatorii au hotărât, în regim de urgență, ca-n Dacia să nu se vorbească latina literară ci latina vulgară.
O parte dintre daci s-au prăpădit de râs în limba dacă, iar pe cealaltă a durut-o-n cot. Alții zic că-n sudul corpului omenesc, izvoarele istorice încă se contrazic. Dar amândouă variantele sunt credibile și n-au fost combătute de nimeni.
Dar cum dacii erau oameni care iubeau libertatea mai mult decât pe propriile neveste, au amestecat latina cu daca lor și a ieșit o limbă nemaipomenită, în care poți să înjuri într-o mie de feluri, fără să se supere nimeni, de s-au mirat și ei ce treabă mare au făcut. Așa au descoperit mirarea. Adică, starea de a fi prost pe față.
Despre cum s-a format, la modul concret, poporul român, nu vă povestim nimic, că ne este rușine. Și, oricum, suntem carte de istorie, fie și necenzurată, nu revista ” Playboy”.
Procesul de îmbârligare a poporului nostru drag și scump n-a fost încetinit nici după retragerea aureliană începută la 271, cele două civilizații războinice fiind sortite pesemne să dea naștere celei mai blegi nații din Europa, care-i drept că încă nu se inventase, dar nici nu ne primea în ea.
Peste poporul român, care începuse să meargă copăcel în picioare au dat buzna niște hoarde migratoare, gingașe, respectuoase, de le ziceau unii, nu știu de ce, barbare. Mare lucru n-au lăsat în urma lor, dovadă grăitoare că băștinașii au fost mai ai dracului decât barbarii. Și așa am rămas, noi românii, până astăzi, deși unii dintre ei, nepoți de-ai hunilor, fac parte din NATO.
Cu plăcere ne amintim de o ramură a goților care ne-au lăsat, că se cam grăbeau, tezaurul de la Pietroasele, și de slavi, care ne-au luat tezaurul de la Pietroasele. Slavii, de altfel, au fost tovarășii noștri cei mai statornici. Au plecat, după unele surse, abia în 1958, iar după altele, într-o formă sau alta, sunt și acum aici. Dar și noi am intrat tare în ei, cu Basarabia și Bucovina cu tot. Afrontul ăsta pe care li-l facem, de cam mult timp, nu-i mișcă deloc, știută fiind înclinația slavilor răsăriteni spre nesimțire.
Bibliografie
La emisiunea ” Doar o vorbă de mamă să-ți mai zic”, George Pruteanu, care n-a trăit în vremea dacilor numai pentru că nu se inventaseră motoretele și nici borcanele de zacuscă tupilate de gospodine prin balcoane, a explicat științific că, la fel ca și celelalte nații latine, și noi românii avem o limbă minunată. Culmea e că primele care au consimțit că George Pruteanu are dreptate, au fost gospodinele: ” Așa e, limba cu măsline e cea mai bună din câte s-au gătit de la Decebal încoace...”
Promoușăn
Deși n-am vrea să vă prăpădiți de nerăbdare până va apărea viitorul capitol al istoriei noastre, trebuie să vă facem o bucurie și să vă anunțăm că ungurii e aproape. E aproape, e aproape, dar e și-ai dracului, așa că urmăriți-ne cu atenție, că gluma se-ngroașă...
4 ianuarie 2000
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu