Pentru cine încă nu știe, Decebal era un viitorolog mai cunoscut în acea vreme decât Alvin Toffler. Așa că i-a întâmpinat pe romani cu terapia de șoc. Cu pâine otrăvită, cu săgeți ascuțite, copaci doar ațânați și vipere din belșug. Locul randevuului: Tapae. Acum nu știu ce n-a mers de data asta, cert este că au luat-o pe coajă. Să se scoată au încercat o diversiune în Dobrogea. Dar, spre ghinionul lor, fiind iarna lui 102 una deosebit de geroasă, le-a înghețat dacilor vinul în vene și au fost nevoiți, săracii, să bea apă. Dezastrul a fost total: jumătate dintre bărbații înarmați care au consumat mult hulitul lichid s-au înecat. După ghinionul ăsta colosal s-a încheiat ”pacea romană”. Echitabilă. Romanii au rămas într-o jumătate de Dacie, iar Decebal și gașca lui în cealaltă, pe care au transformat-o cu ajutorul inginerilor roxolani, de neam germanic, evident, în Trabant. „ Bine și așa”, a silabisit regele, „ numai să meargă”... Cum acesta dădea semne că este în formă, Decebal s-a hotărât să-și recupereze jumătatea de țară lipsă. Traian atât aștepta. Investise capital serios în Dacia ( numai podul de la Drobeta îl costase o avere ) și vroia să-l recupereze. Dar nu oricum ci, după un vechi obicei occidental, cu Dacia cu tot. Acum să vă povestim noi luptele n-ar avea nicio noimă, au făcut-o sculptorii lui Traian pe Columnă, dar câteva chestiuni de culise tot o să dăm pe goarnă.
Dacia căzuse, însă Decebal continua lupta împotriva capitalului străin la Sarmizegetusa. Mai spera că îi vor sări în ajutor vecinii săi, sarmații și roxolanii, dar ca și altădată, ăștia se dăduseră la fund. E drept că nici nu trecuse prea multă vreme de când Decebal îi vizitase neprotocolar și nervos ca-n vremurile bune. Că, zicea regele dacilor după ce-i cumințise, n-au reacționat pozitiv în timpul primului conflict cu romanii.
Fără nicio speranță, Decebal l-a chemat pe aghiotantul său, Bicilis, căruia i-a grăit după ce l-a lăsat să-i pupe mâna: „ Băi, Bicilis, treaba-i proastă și s-ar putea s-o mierlesc. Ai grijă de averea mea, e sub apa Sargeția și-i destul de mare. Ți-ajunge și ție. Nu apa, boule, averea...Poți să deschizi o afacere, ți-aș recomanda să întemeiezi o bancă că tot sunt la modă. Nu mă mișcă prea tare că faci și tu ceva avere. Un singur lucru te rog: ai grijă de copii ! De copiii mei, nu de-ai tăi...” „ Mărite Decebal, n-ar fi mai bine să-ți iau și fiica de nevastă ca să nu se risipească averea?!” „ Băi, moartea-n crăci, tu te-ai uitat vreodată în oglindă să vezi cum arăți ?! Vezi că te cam întinzi și acu mă zburlesc la tine. Încă n-am murit. Ia tai-o de aici și zi mersi că nu-ți iau glanda! Nu că mi-ar fi milă, dar sunt în criză de timp. Ticălos ai fost, ticălos ai rămas, kaghebist nenorocit !” .
Bicilis se tupilă cu coada între picioare , căci trebuie să știți, oameni buni, că de la daci încoace a rămas expresia asta pe care unii, mai dedați la prostii, ar cataloga-o ca fiind vulgară. Decebal îl urmări cu privirea și-și zise: „ Norocul lui a fost că eu nu tai capul oamenilor cu piciorul în ghips, ci numai acoperișuri de bărbați adevărați, nu fleandure.”
Îl chemă pe Diegis, fratele său, asupra căruia planau niște îndoieli, dar n-avea încotro, era ultima soluție. Îi încredință toate secretele și-o tăie prin munți cu gândul s-o pună de-o revanșă. În cale îi ieși Sergiu Nicolaescu, dar omul i se păru cam oscilant și cam gloabă. Din marele bărbat care conducea armate glorioase în filme de lung metraj rămăsese doar caroseria. Așa că regele își continuă drumul. Dar nu singur, ci însoțit de niște călăreți romani, conduși de unul Tiberius Claudius Maximus, un fel de Fane Spoitoru al lumii antice, care se oferise tam-nesam, să-i ia ca amintire nici mai mult nici mai puțin decât viața. „ Să știi că tâmpitul ăsta e în stare... ”,își zise regele și și-o luă singur că d-aia aveau dacii sabia încovoiată.
Când se întoarse Spoitoru, romanii cotrobăiau prin cetate că Bicilis nu-și pierduse vremea de pomană. Le arătase romanilor de unde se taie conductele de alimentare cu apă, ba, într-un moment de bunăvoință supremă, îi descrise cu lux de amănunte lui Traian și locurile unde Decebal își ascundea averile. Dar hoțul tot hoț: despre conturile regelui n-a scos o vorbă.
Mulțumit, împăratul vroia să fie și satisfăcut. Întrebă de fata lui Decebal, dar fecioara fu găsită moartă de râs. Ea se întâlnise cu-n tip bine clădit, roman sută la sută, cu care se grăbise să înceapă formarea poporului român. După unele surse credibile și a limbii române. Scârbit peste poate, împăratul o luă în cortul lui. După vreo două ceasuri, îi anunță pe romani că provincia se va numi Dacia Felix. Așa a simțit el în momentele alea că este bine.
Bibliografie
La tocșoul „ Șapte zile în România ”, moderatoarea Carmen Scaraoțchi l-a invita pe Bicilis, omul silei. Au dezbătut situația alimentării cu apă a Sarmizegetusei, precum și oportunitatea ca ea să fie întreruptă când îl arde buza mai tare pe contribuabil. Bicilis mărturisi că a fost nevoit să ia această măsură întrucât domnii daci, preocupați mai mult de război decât de îndatoririle administrative, nu și-au achitat debitele care se ridicau la sume nu foarte importante, dar mari.
Cât despre istoricii care l-au catalogat drept trădător, tăvălindu-l fără milă prin smoala și pucioasa pamfletului, își rezervă dreptul de a-i da în judecată. „ Că- a încheiat Bicilis, primul administrator RAM din istorie- m-am săturat să se spună toate prostiile despre mine, și pe bună dreptate ”
Promoușăn
Capitolul VIII,intitulat nici mai mult nici mai puțin decât „Dedesupturile formării poporului român și a limbii aferente” , nu trebuie ratat de nimeni, indiferent că e cu țâța-n gură sau că are barba sură...
21 decembrie 1999
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu