În actul întâi era un curcubeu agățat de suflet
din care culorile curgeau amestecate
și se contopeau cu privirile tale
cu mângâierile
cu cerul pe care pășeam ținându-ne de mână
fără teama de margini
În actul doi a început să plouă
și se auzeau stropii de pe acoperiș
cum tropăiau în sânge
Nu era nimeni prin preajmă
doar îngerii noștri se luptau
unul cu altul
până la epuizare
Și zâmbeau fericiți în aplauzele emigranților
din trupurile noastre
de lumină și întuneric
În actul trei au început să apară armele
și s-a tras din toate părțile
de nu mai știam pe unde să ne ascundem
în noi
Nu mai rămăsese niciun colț necotrobăit
dar dintr-odată
s-a făcut actul patru
și o mână nevăzută
a așezat curcubeul la locul lui
pe un colț de inimă
Dar în loc de roșu a început să curgă sânge
în loc de galben au căzut niște frunze
iar în loc de albastru s-a topit
o secvență de cer
exilată-n propria tăcere
A curs tot curcubeul
până m-am făcut verde
și m-am întors pe Marte
la fel de singur cum venisem
Nu s-au auzit aplauze
n-au mai fost bisuri
doar cortina lunii s-a prăbușit peste văzduh
Iar actorii au plecat acasă
pe insula Utoya
de unde nu s-au mai întors niciodată
14 mai 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu