sâmbătă, 6 iunie 2015

CÂND AM PLÂNS

Am plâns când m-am înțepat într-un spin
eram un copil cu ochii de soare
crescut prizonier în spleen
am fost hrană spaimei devoratoare
Am plâns când mi-era dor de țară
de pădurile copilăriei mele postume
mă durea vremea ce trecuse barbară
și înfruntam cu inima strânsă o lume
Am plâns camarazii căzuți sub gloanțe
trase de inamici nevăzuți
și când asasinați de marile instanțe
sunau la salvare copii nenăscuți
Am plâns când i-am văzut pe stradă
cerșindu-și dreptul de-a fi verticali
am vrut să fac cu ei rocadă
să le duc povara de hamali
Și-am plâns când am căzut din vis
mă cocoțasem pe-o scară de fum
dar toate ușile din paradis
fuseseră închise de-un paznic nebun 
Întors pe pământ prin golul imens
am găsit-o ascunsă-ntr-un zvon de cafea
era cea mai frumoasă femeie din univers
și-am știut pe cine așteaptă și de unde e ea
Am luat-o de mână de la început
și-am zburat împreună prin cerul pictat
dar a smuls-o cometa cu suflet de lut
și am plâns când ea m-a uitat...
24 mai 2015 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu