În prima zi, lumina mi-a izbit ochii
și o bucată de iris s-a desprins
s-a rostogolit printre rochii
și tot albastrul în tine s-a-ntins
Nu mai aveam mâini să-ți măsor sânii
și nici poveri în cârcă nu aveam
îmi lătrau o serenadă câinii
un semn de mirare în tine eram
A doua zi au apărut norii
aveau forme de animale bizare
îmi zburau spaimele prin toți porii
și cerbii se zbăteau în felinare
Era un fel de noapte polară
și-am început prin somn să te strig
cu o voce de pasăre amară
mi-era dor și uitare și frig
A treia zi chiar a plouat
Plângeau greierii și o libelulă albastră
prin uitare ca un vis a zburat
și i-a spart inimii o fereastră
Au căzut cioburile în noroi
și ți-au spart tălpile albe
iar în sângele-portaltoi
înfloriseră fantomatice nalbe
A patra zi i-ai deschis inimii o ușă
prin care am intrat pe vârfuri, pătruns
de misterul de stea jucăușă
care cu mine-n văzduh s-a ascuns
Și nu mai era timp de migrări
către grote cu iluzii mai bune
toate trenurile aveau gări
iar noi aveam trenuri comune
A cincea zi au apărut intrușii
cu armele pregătite de luptă
și îngerii noștri, supușii
aveau fața neagră și suptă
Se aprinsese în cosmos un rug
și tu tot cărai crosnii de lemne
nu puteam și nu vream nici să fug
și mă întrebam ce poate să-nsemne
a șasea zi pe care-o vedeam
cum zâmbește ciudat din oglindă
cu degetul am scrijelit pe geam
chipul de abur ce-n abur se schimbă
să-l regăsești când o să deschizi
fereastra uitată în verdele mării
pe urmă-n tăcere să-nchizi
umbra mea destinată uitării
Și a șaptea zi, cea de pe urmă
ne striga disperată-n apus
gândul cu o sabie scurmă
secunda prin care te-ai dus
înainte și înapoi, fără vină
ca un vânt străbătut de calești
să m-acuzi de tăceri și lumină
să mă-îneci în cafele cerești
1 iunie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu